Cursuri Buddhism

Modulul 14

Vântul Schimbării (2)

Era odată un prieten de-al meu, Ted, care locuia pe o mică insulă turistică. Anul trecut mi-am petrecut vacanța mea de două săptămâni în micul lui apartament, cu fața către un debarcader aglomerat.

În fiecare dimineață îl însoțeam la o alergare pe plajă. După o oră petrecută afară, alergam înapoi către apartamentul lui. În drum el își cumpăra ziarul de la un chioșc de lângă debarcader și îi dădea bună dimineața vânzătorului.

De fiecare dată când îl saluta pe vânzător, acesta nu răspundea și acest lucru s-a întâmplat timp de o săptămână. În cele din urmă l-am întrebat pe Ted de ce continuă să-l salute, de vreme ce el nu s-a deranjat să răspundă, nici măcar să-i arunce o privire.

Ted a zâmbit și mi-a dat un răspuns simplu: „De ce ar trebui să las pe altcineva să decidă cum ar trebui să mă simt și cum ar trebui să mă port?”.

2. Laudă și blam

Totdeauna va exista critică. Aceia care vorbesc mult vor fi criticați. Aceia care vorbesc puțin vor fi criticați, la fel și cei care nu vorbesc deloc.

Era odată un om numit Atula. Cum el dorea să învețe mai mult despre Dhamma, a mers să-l vadă pe Venerabilul Revata. Acesta era un om care vorbea foarte puțin, astfel că răspunsurile lui erau foarte scurte. Atula, nefiind mulțumit de scurtimea răspunsurilor Venerabilului Revata, a mers la Ven. Sariputta. El s-a plâns că Ven. Revata vorbește prea puțin și că nu poate înțelege Dhamma.

După cum știm, Ven. Sariputta era chiar după Buddha în ceea ce privește înțelepciunea. Astfel, el explica Dhamma pe larg, cu înțelesuri adânci, astfel că aproape l-a sufocat pe Atula. Din nou, plângându-se că Ven. Sariputta vorbește prea mult, Atula a mers la Ven. Ananda, care vorbea atât cât trebuie.

În cel din urmă, Atula s-a apropiat de Buddha și s-a plâns chiar și de Ven. Ananda, care vorbește numai atât cât trebuie.

„O, Atula! Într-adevăr, acesta e un obicei străvechi, nu doar din zilele noastre:

Ei îi critică pe cei care rămân tăcuți; îi critică pe cei care vorbesc mult;

Îi critică pe cei care vorbesc cu moderație.

Nu există nimeni în lume care nu este criticat.”

~ Dhammapada 227 ~

Și lauda și critica trebuie considerate ca făcând parte din desfășurarea vieții noastre. Așa cum lauda poate eleva motivațiile noastre, ca și ego-ul nostru, tot așa critica poate lăsa urme adânci în inima noastră și ne poate demoraliza.

Din această cauză nu ne putem lăsa influențați de această pereche de vânturi prea des. Trebuie reflectat în mod corect asupra cuvintelor auzite, asupra faptului dacă el vor aduce un beneficiu propriei persoane și celorlalți. Altfel, ar trebui ignorate. Omul trebuie să învețe cum să asculte și să accepte cuvintele care sunt Adevărate și Benefice.

Odată Buddha a fost acuzat că ar fi lăsat o femeie gravidă, și anume pe Cincaya. Abordând situația în mod corespunzător, el a putut să o deconspire pe Cincaya, care doar și-a ascuns o pernă sub haine.

Nu trebuie să fim descurajați de critică, de blam. Odată când Buddha a mers într-un sat pentru a cerși de mâncare, sătenii au protestat că el le dezbină familiile. După această întâmplare, Ananda a cerut ca Buddha să meargă în alt sat pentru a-și obține mâncarea zilnică. Însă Buddha l-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă și ceilalți săteni l-ar blama și ar refuza să le ofere hrană? Vor alerga astfel pentru totdeauna?

Trebuie să avem o încredere puternică în faptele noastre morale. Dacă cineva este corect, atunci nu trebuie să fie frică de faptul că ceilalți l-ar putea critica.

3. Faimă și defăimare

Faima, renumele, înseamnă recunoaștere și respect.

Destul de des există oameni care practică Dana doar pentru a obține atenție. Ei vor face paradă de cât de greu a fost să pregătească felurile de mâncare și cât de delicioase sunt ele. Ei doresc ca ceilalți să cunoască abilitățile și specialitățile lor.

De ce oamenii își schimbă casa și mașina odată ce au fost promovați într-o poziție mai înaltă? Există o nevoie, o reputație sau doresc doar să-și arate distincția?

Defăimarea, pe de altă parte, este un sentiment de obscuritate, lipsa de recunoașterii datorate, a nu fi cunoscut de nimeni. După ce a practicat meditația pentru mulți ani, un discipol a pretins faptul că a atins iluminarea. Dar din cauză că nu putea declara în mod deschis „realizarea” sa, el și-a informat maestrul în mod indirect că de acum el este deasupra celor opt condiționări lumești.

Când maestrul i-a explicat cât de nebunești sunt afirmațiile lui, el s-a supărat: „Cum poți să spui așa ceva?”.

„Vezi, te-ai supărat, așa că nu ești deasupra celor opt condiționări lumești”, a spus maestrul înainte ca el să mai poată rosti ceva.

Uneori avem nevoie de aprobare în viață. Modul în care ne îmbrăcăm, modul în care arătăm etc. Ceea ce avem și ceea ce ne lipsește. Ne îngrijorăm că am putea fi criticați sau că am putea fi văzuți drept plini de contradicții.

Fiți voi înșivă!

4. Fericirea și suferința

Reacțiile noastre sunt destul de previzibile. Suntem întotdeauna prinși de vânturile vieții. Atunci când câștigăm suntem fericiți. Când suntem lăudați suntem fericiți. Dar atunci când pierdem suntem supărați, la fel și atunci când suntem criticați sau defăimați.

De fapt nu există nici o relație între câștig și fericire sau între pierdere și supărare. Nu există nici o ecuație care să spună că dacă ai câștigat, atunci trebuie să fii fericit, și dacă ai pierdut, trebuie să fii trist. Dacă ar fi existat așa ceva, atunci doctorii ar fi putut să găsească leacul la problemele vieții.

Viața este ca un val. Ești împins și tras de valuri în permanență. Cât de bine ne putem echilibra? Trebuie să învățăm cum să răspundem, nu doar să reacționăm la situațiile vieții. Trebuie să învățăm cum să mergem pe val, nu să fim înghițiți de el.

Atunci când ne cunoaștem valorile în mod corect, putem merge dincolo de val. Aduceți-vă aminte de povestea cu Ted și vânzătorul de ziare. De ce să-i lăsăm pe alții să decidă cum ar trebui să ne simțim și să acționăm? Nu vă lăsați condiționați de vânturile vieții. Fericirea vine din interior, nu este o reacție mecanică de tipul „dacă am asta, atunci voi fi fericit”.

Un alt exemplu clasic este întrebarea dacă vei culege fiecare măr dintr-un copac. Bine înțeles că nu veți face așa, veți lua numai fructele care sunt bune, nu și pe acelea putrede.

Calmul, detașarea

Arta de a trăi nu înseamnă a fi imparțial, ci de a fi prezent în fiecare moment.

Era odată un general crud, care invada, omora și tortura populația orașelor atacate. Cei care doar auzeau de numele lui își părăseau satele și orașele înainte ca armata să ajungă acolo.

În una din campanii, când armata mărșăluia către un mic oraș, conducătorul acesteia a raportat că toți oamenii au părăsit orașul. Generalul a fost bucuros să audă acest lucru, dar totuși a ordonat soldaților să se asigure că nu este nimeni ascuns în oraș.

Deodată s-a auzit dinspre poarta de sud: „Hei, este cineva aici!” Generalul s-a supărat auzind acest lucru și s-a grăbit către poarta de sud, gândindu-se: „poate că este un bătrân, sau o persoană foarte bolnavă care nu poate să se miște”.

Ajungând în acel loc, al a văzut un pustnic bătrân, meditând. Generalul s-a apropiat și l-a întrebat: „Știi cine sunt eu?” „Nu, nu știu”, a venit răspunsul. Generalul a ridicat vocea: „Sunt cunoscut drept omul care ți-ar putea tăia capul fără ca nici măcar să clipească”

Bătrânul pustnic a întrebat: „Atunci tu știi cine sunt eu?” Surprins, generalul a răspuns: „Nu, nu știu”. „Sunt cunoscut drept omul al cărui cap ar putea fi tăiat fără ca nici măcar să clipească”.

Ultimul lucru pe care cineva îl poate face este să fie curajos până în cel din urmă moment, dacă nu poate face nimic altceva pentru a schimba situația.

Buddha ne învață doar două lucruri: despre suferință și despre sfârșitul acesteia. Medicamentul pentru terminarea suferinței este Nobila Cale Octuplă. Prima și cea mai importantă componentă a acestei căi este Înțelegerea corectă.

Cineva ar putea uita toate lecțiile anterioare, dar nu și pe aceasta din urmă, întrucât cele anterioare sunt doar unelte care ne ajută în dobândirea fericirii.

Arătând către Lună

„Iată....

Nu priviți la deget - de ce este atât de lung sau scurt? De ce este atât de subțire sau atât de urât?

Priviți la direcția către care arată degetul.”

Schimbarea e minunată atunci când vine din interior.

Întrebări

  1. „De ce eu?” este o formă de blam făcută de către persoana însăși. Cum vă descurcați cu ea?
  2. De ce schimbarea este minunată atunci când vine din interior?

.

M 01
M 02
M 03
M 04
M 05
M 06
M 07
M 08
M 09
M 10
M 11
M 12
M 13
M 14
HOME